Știința deficienței vizuale. Account Options

știința deficienței vizuale

Vederea asigură copilului în primul rând experiențe prin care el se percepe ca fiind distinct de restul lumii - o vede pe mama sa venind și plecând, învață că ea este un obiect separat. Pornind de la rolul mare pe care îl joacă vederea în procesul de formare al conceptului știința deficienței vizuale sine: Deficientul vizual explorează lumea obiectelor numai prin tact - îi ia mai mult timp să-și descopere părțile corpului, de obicei face această descoperire atunci când reușește să le exploreze cu gura; Prezența mamei este cunoscută la început numai prin tact, știința deficienței vizuale ulterior prin asocierea prezenței ei cu sunetele pe care ea le produce - această asociere apare mai târziu, ca cea vizuală a copilului normal; Imaginea corporală se formează prin explorare tactilă și mai târziu prin intermediul comunicării și feedback-ului verbal; Numărul de relații sociale limitate se datorează și supraprotecției părinților care încearcă să-l țină la distanță de eventualele feedback-uri negative și datorită experiențelor școlare când educatorii fac concesii speciale sau nu sunt realiști în formularea așteptărilor lor.

Toate acestea pot constitui piedici în construirea unui concept de sine realist. Uneori nu doar succesul contribuie la formarea lui, ci și eșecul, esențial pentru adaptarea generală și vocațională. Considerăm că acest ghid este absolut necesar pentru părinții care descoperă că au un copil deficient de vedere, precum și cadrelor didactice care sunt la început de drum în lucrul cu aceștia.

viziune pentru vedere

ETIOLOGIE De-a lungul dezvoltării științelor psiho-medicale pedagogice și defectologice, preocupările privind deficiența de vedere au inclus si știința deficienței vizuale căutări și demersuri de clarificări conceptuale și de operare cu o terminologie științifică adecvată. Deficiența de vedere este inclusă, cum este și firesc, în cadrul deficiențelor senzoriale datorate afectării organelor de simț, fiind studiată prioritar de tiflopedagogie.

În cercetările moderne, termenul defect este folosit pentru a desemna atât modificările organice care duc la un deficit funcțional diferitele leziuni ale analizatorului vizualcât și deficitul funcțional ca atare în ce masură și sub ce aspecte scade vederea. Spre deosebire de defect, deficiența reprezintă ansamblul consecințelor defectului sub aspectul adaptării copilului la viața înconjurătoare și al structurii individualității lui.

În sens larg, ambliopia desemnează toate cazurile de diminuare a capacității vizuale, indiferent de etilogie si gravitate, sau acea scădere a vederii care se menține și după ce s-a facut corecția corespunzătoare. Această definiție se delimitează de cecitate orbire știința deficienței vizuale, care, definită în sens larg, înseamnă lipsa vederii. Conform unor definiții în termeni educaționali, știința deficienței vizuale sunt persoane care, datorită unei vederi deficitare, nu pot urma cursurile unei școli obișnuite fără a-și afecta vederea sau dezvoltarea lor educațională, dar pot fi știința deficienței vizuale prin metode special implicand vederea, iar orb este acela care nu are vedere sau al cărui văz este atât de diminuat încât necesită metode educaționale care să nu implice vederea.

În general se utilizează o etilogie comună pentru ambliopie știința deficienței vizuale cecitate, pe baza unui criteriu foarte utilizat, mai ales în oftalmologie, atât pentru clasificare, cât și pentru taxonomia etiologică, și restaurarea vederii moleculare localizarea anatomică a afecțiunilor sau patologia segmentelor analizatorului vizual și anexelor sale. Sunt astfel responsabile pentru deficiența vizuală: Boli ale anexelor globului ocular pleoape, aparat lacrimal, boli știința deficienței vizuale orbitei, știința deficienței vizuale.

Tulburarile refracției oculare ametropiile: miopia, hipermetropia, astigmatismul. Afecțiuni ale polului anterior sclerotica, cornee, uvee Afecțiuni ale cristalinului.

Afecțiunile polului posterior retina și nervul optic Afecțiuni ale căilor optice intercraniene. Glaucomul Accidentele oculare de muncă şi în afară de muncă, la copii, la sportivi.

DEFICIENTA VIZUALA

Traumatismele oculare deplasări de masă ale globului, contuzii ale globului, plăgi, dezlipire de retină, produse prin agenți fizici şi chimici, leziuni traumatice, ablatia globului ocular, afecțiuni provocate de medicamente. Alterări ale câmpului vizual in afecțiunile știința deficienței vizuale retinei, glaucomul, hemianopsiile.

Tulburări ale vederii binoculare strabismul, paraliziile oculomotorii. Tulburări de adaptare la întuneric și lumină.

miopia mare este

Alterări ale simțului cromatic. Nu există întodeauna o relație directă între gravitatea afecțiunii segmentului analizatorului vizual și gradul de scădere a vederii; după cum s-a știința deficienței vizuale deja, în ambliopiile funcționale nu apar leziuni oculare.

Totuși, afecțiunile sau alterările componentelor analizatorului vizual sunt responsabile de deficiența de vedere, acționând fie direct, fie prin mijlocirea unor factori de natură fiziologică sau psihologică. O sistematizare operativă a cauzelor ambliopiei și orbirii se poate face astfel: Malformațiile congenitale; Cauze sau factori care acționează perinatal sau post-natal, în diferite perioade ale existenței umane.

Există două forme de miopie: Benigna, mai puțin gravă și cu evoluție lentă până la de ani, dar direct favorizată de activitățile școlare care solicită prioritar văzul, mai ales în condițiile de luminozitate inadecvate, prin solicitările de acomodare și convergentă a ochiului pentru vederea de aproape, care pot duce la lungirea diametrului antero-posterior al ochiului.

Maligna cu grad mare al viciului de refracție știința deficienței vizuale ereditară și cu evoluție și pronostic puțin favorabile deoarece se însoțește în cele mai multe cazuri cu leziuni ale fundului de ochi și tulburări ale tensiunii maculei, cu degenerescența tapeto-retiniană, coroidoza sau dezlipiri de retină, conducând spre cecitate.

Corecția optică este parțial eficientă, fiind tot mai des folosite lentilele de contact. Hipermetropia este ametropia ce apare când axul longitudinal al globului ocular este prea scurt din cauza insuficienței dezvoltări a globilor oculari sau când forța de refracție a mediilor refrigerente este prea slaba, ori curbura corneei prea redusă.

Razele luminoase sunt focalizate dincolo de retină, fiind afectată vederea de aproape, la distanța mică. Absența refracției corecte este compensată prin acomodație prin încordarea continuă a mușchilor ciliali ai cristalinului care poate conduce la hipertrofierea lor. Imaginea obiectelor este vedere slabă și picioare plate clară, în timp ce obiectele mai apropiate sunt percepute difuz, încețoșat și neclar.

Hipermetropia este proprie mai ales vârstelor mici hipermetropie latentă, de mica gravitate, scăzând odată cu vârsta, deoarece intervine compensația prin acomodarea cristalinului.

Astigmatismul este tot o ametropie viciu de refracțiedatorată imperfecțiunii curburii cristalinului sau corneei și puterii de refracție diferite în diferitele lor zone, putând știința deficienței vizuale, în cele mai multe cazuri, astigmatism miopic sau astigmatism hipermetropic.

Razele sunt focalizate pe retină în mai multe puncte, la diferite distanțe de fovee, formându-se o imagine deformată și neclară. Poate fi: congenital, asociat cu ambliopia înnăscută; dobândit, în urma altor afecțiuni, remise cu sechele.

Psihopedagogie Specială UBB Deschiderea anului universitar 2018-2019

Măsurile ce se impun sunt corecția optică ochelari cu lentile cilindrice sau lentile de contact și antrenament vizual specific. Anizometropia este o ametropie determinată de capacitatea de refracție diferită a celor doi ochi, unul fiind normal emetropiar celălalt ametrop, în diferite grade sau ambii ochi ametropi cu vicii de refracție diferite. În toate cazurile este necesară corecția optică eficientă și instituită timpuriu, spre a evita consecintele secundare si în primul rând cele ce modifică acuitatea vizuală și vederea binoculară.

Exercițiu pentru pătrate de vedere șabloane de testare a vederii, ia-o din vedere viziune 0 7 sau 0 6.

Dintre bolile congenitale ale corneei, cele mai frecvente sunt: alterările de transparență; sclerocorneea sau anomalia lui Peters sau leuconul corneean congenital bilateral aderent. Dintre afecțiunile corneene dobândite mai frecvente sunt keratitele de diferite forme, cu scăderi de diferite grade ale acuității vizuale. Keratita se manifestă, de obicei, în a doua decadă de vârstă, prin creșterea distorsiunii câmpului vizual și a vederii de la distanță, asociindu-se în unele cazuri cu retinopatia pigmentară, aniridia, sindrom Down sau sindrom Marfan.

Tratamentul corneei, micșorand riscul orbirii. Leucomul opacifierea corneeana cicatricealacare poate îmbrăca și forma stafilomului, este frecvent întalnit. Tratamentul presupune, pe lângă operații specifice keratoplastie su iridectomie și o exercitare sistematică pentru valorificarea noilor posibilități vizuale. Dintre afecțiunile irisului, mai frecvent întâlnite sunt aniridia și coloboamele congenitale.

În formele cu complicații mai puțin grave, sunt eficiente măsuri ca: protejarea de soare, iluminatul slab, ajutor optic prin lentile obscure. Coloboamele congenitale boli în care diverse părți ale ochiului pot fi supuse deformării, gravitatea lor depinzând de momentul în care se produc. Se manifestă prin diminuarea acuității vizuale, fotofobie, pierderea câmpului vizual superior. Se însoțesc cu nistagmus, microftalmie, polidactgilie sau retard mintal, având drept complicații secundare cataracta.

Sunt eficiente lentilele de contact, precum și măsuri profilactice protejare de soare, ajutor optic. Sunt boli care pot conduce spre afecțiuni grave ca: atrofii optice, cataracte, dezlipiri de retină. Cataracta este o boală congenitală sau dobandită, cu o frecventa foarte mare, determinată de opacifierea parțială sau totală a cristalinului.

Cataractele juvenile, presenile si senile, au o etiologie necunoscută. Afakiile lipsa cristalinului pot fi postoperatorii, dar mai rar și congenitale sau traumatice, fiind corectate cu lentile sferice sau combinate cu lentile cilindrice, cu lentile de contact sau prin plastii cristaliniene.

Dintre afecțiunile congenitale ale retinei, însoțite în multe cazuri de cele ale coroidei membrana sa vascular-nutritivăcele mai frecvente sunt: Corioretinita toxoplasmotică, în care este afectată macula noduli știința deficienței vizuale sau periferia leziuni dispersate având în etiologie o ciupercă transmisă prin spori fixați în blana animalelor. Cea maculară se manifestă prin diminuarea acuității vizuale, scotoame viziune și astigmatism ale câmpului vizual, vederea cromatică deficitară; în cea periferică, știința deficienței vizuale scotoame corespunzătoare în zona leziunilor.

Este însoțită de microcefalee, convulsii, având un prognostic grav. Este necesară profilaxia știința deficienței vizuale a evita riscurile contaminării, precum și ajutor optic pentru problemele vizuale.

deschiderea vederii interioare

Fibroplazia retrolentală determinată de modificări ale vaselor sanguine și vitrosului, are în etiologie administrarea unui nivel ridicat de oxigen la copiii prematuri. Se manifestă prin diminuarea acuității vizuale, miopie gravă, cicatrice, dezlipire de retină, cu pierderea consecutivă a câmpului vizual și posibilă orbire. Complicațiile secundare sunt glaucomul şi uveita; este indicat ajutor optic şi controlul iluminatului.

Retinopatie diabetică este o boală ereditară, care se manifestă prin: diplopie, incapacitatea de acomodare, vederea fluctuantă, pierderea vederii cromatice și a știința deficienței vizuale vizual, defecte de refracție, diminuarea acuității vizuale, hemoragia vaselor sanguine ale retinei, dezlipire de retină.

In functie de segmentul analizatorului afectat se grupeaza in urmatoarele categorii nosologice: A. Boli ale anexelor globului ocular bolile pleoapelor, aparatului lacrimal, orbitei si conjunctivitei B. Boli ale polului anterior al globului ocular bolile sclerei, corneei, uveei, pupilei, corpului vitros si cristalinului C. Boli ale polului posterior al globului ocular bolile retinei, nervului optic, boli provocate de accidente oculare, tulburari de refractie, glaucomul, afectiuni cae afecteaza CV, tulburari de adaptare la intuneric si lumina, tulburari de recunoastere a culorilortulburari ale vederii binoculare Particularitati morfofunctionale ale deficientilor vizuali A-Probleme neurofiziolgice: -Modificariale proceselor bioelectrice- electroencefalograma prin disparitia ritmului alfa precum si prin scaderea marimi tuturor oscilatiilor electrice ale scoartei dar pe masura cevederea creste la slabi vazatoricreste si przenta ritmului alfa ca si amplitudinea tuturor oscilatiilor electrice, iar centrul activitatii electrice se deplaseaza din zona centrala catre cea occipitala a scoartei L. Deci la deficientii vizuali, in functie de gradul deficientei, focarul activitatii electrice din știința deficienței vizuale se deplaseaza spre centrul perceptiei tactil-kinestezice.

Complicațiile secundare constau în glaucom și cataractă, iar afecțiunile asociate pot fi de natură respiratorie, cardiovasculară sau cutanată. Colobomul retinian constă în fisuri retiniene. În general, nu progresează, corectându-se cu lentile colorate sau obscure, cu ochelari știința deficienței vizuale absorbție lentile de contact și necesitând iluminat slab. Acromatopsia este o boală ereditară determinată de malformații ale conurilor, care produc cecitatea totală la culori.

  • Masa care este viziunea
  • Deficiență vizuală wikipedia
  • DEFICIENTA VIZUALA
  • Rețetă de aloe pentru a îmbunătăți vederea
  • Ghid deficiente vaz - GIFTED (FOR) YOU Project

Nu progresează, nistagmusul și fotofobia diminuându-se cu vârsta. Degenerescența pigmentară retiniană retinită pigmentară este o afecțiune degenerativă pigmentară, ereditară, care se manifestă prin hemeralopie, îngustarea concentrică a câmpului vizual până la vederea tubulară, făcând aproape imposibilă orientarea în spațiu, ca și diferențierea prin știința deficienței vizuale maculei, scăderea ireversibilă a acuității vizuale și a sensibilității cromatice în degenerescența tapetoretiniană scăderea acuității vizuale este evolutivă spre atrofie optică și cecitatececitate nocturnă.

Retinopatiile dobândite sunt vasculare, inflamatorii, degenerative, tumorale, dezlipire de retină, provocate de diabet sau boală hipertensivă. Dezlipirea de retină constă în desprinderea unei părți a retinei din structura de susținere și atrofierea ei, din cauze foarte diverse diabet, miopie degenerativă, etc. Simptomele constau în apariția razelor intermitente, dureri intraoculare, pierderea câmpului vizual, micropsii, deteriorarea sensibilității cromatice şi a acuității vizuale dacă este afectată macula.

Frecvența păsărilor Wikipedia.

Atrofia nervului optic și nevritele produc scăderea acuității vizuale și îngustarea concentrică a câmpului vizual. Glaucomul este o boală ereditară ce constă în tulburarea echilibrului intraocular creșterea presiunii intraoculare prin aplatizarea ochiului. Sunt primitive sau secundare, complicații ale unor afecțiuni oculare primare ale retinei și nervului optic. Se caracterizează prin degradări ale câmpului vizual restrângerea luitulburări ale simțului luminos și sensibilității cromatice, lacrimare excesivă, fotofobie, opacifierea și nebulozitatea cristalinului, buftalmie, alterări papilare și hipertonie oculară, care, în majoritatea cazurilor, sunt ireversibile, conducând spre orbire, deoarece glaucomul este o boală evolutivă, în stadiul absolut apărând cecitatea definitivă.

  • Care este numele viziunii proaste
  • Știința deficienței vizuale - vreaupliant.ro
  • Curs Deficiente de Vedere < Biologie
  • Gimnastica pentru lilieci ochi miopie

știința deficienței vizuale Deși, inițial semnele clinice sunt insesizable, când boala evoluează, apar dureri difuze, vertij, lărgirea petei oarbe și scotoame, care se accentuează, conducând spre simptomele de certitudine ale bolii. Glaucoamele infantile congenital precoce sau tardiv sunt boli genetice buftalmie sau hidroftalmiefrecvente, cu prognostic grav, mai ales dacă tratamentul se instituie târziu.

Sunt indicați ochelarii și intervențiile chirurgicale, dar, mai ales, măsuri de prevenire a complicațiilor grave. Sindromul Marfan este o boală ereditară, care afectează diferitele părți ale ochiului, manifestandu-se prin disocierea cristalinului, diminuarea acuității vizuale, miopie gravă, dislocarea pupilei în mai multe părți, dezlipire de retină cu pierderea câmpului concomitent, ochi colorați diferit, strabism, nistagmul, sclerotică modificată.

Apar afecțiuni apreciate ca anormalitatea scheletului și membrelor degete turtitenedezvoltare musculară și probleme cardiovasculare.

Deficiente de Vedere

Strabismul reprezintă o tulburare a motilității oculare și respectiv a vederii binoculare, prin lipsa echilibrului normal în coordonarea celor doi globi oculari, determinat de deviația axelor vizuale ale celor doi ochi și care impiedică fuziunea imaginilor și realizarea stereoscopiei. Strabismul poate fi: paralitic sau concomitent latent-heteroforie sau viziune slabă —heterotropieconvergent sau divergent. Strabismul, mai ales cel convergent, determină ambliopia funcțională, fie cu fixație centrală, fie cu fixație excentrică: gradul de depărtare de foveea centrală deermină și gradul scăderii vederii.

Nistagmusul constă în oscilații involuntare ale globilor oculari, însoțind, de regulă, o serie de boli ca leucomul corneean, cataracta congenitală, leziunile maculare.

Această boală determină dificultăți în fixația maculară, cu consecințe asupra scris-cititului: pierderea rândului, a lierelor și cuvintelor, a semnelor ortografice, citirea fără continuitate. Prin antrenament vizual, se optimizează captarea informației vizuale și strategiile exploratorii. Microftalmia o dezvoltare dimensională insuficientă a globilor oculari — afectează vederea binoculară și, implicit, perceperea reliefului, a poziției corecte a obiectelor în profunzime, aprecierea distanțelor, interpretarea imaginilor grafice.

Vederea de aproape și vederea de la distanță se determină cu știința deficienței vizuale unor optotipi speciali, cuprinzând semne tipografice, forme geometrice, desene ale unor obiecte, etalonate în acest scop. Pentru determinarea AV se folosesc optotipi standardizați conform vârstei, cuprinzând litere, cifre, diferite semne inele, cârlige, furculițe obiecte stilizate sau desenate artistic — la distanța de 6 m.

Pentru copii se folosesc testele cu imagini M. Ardouin după cum se pot folosi și optotipi speciali, cuprinzând semne tipografice, forme geometrice, desene ale unor obiecte pentru determinarea AC la distanța cititului vederea de aproape. Câmpul vizual CV sau vederea periferică, reprezintă spațiul pe care-l poate percepe ochiul care privește fix un obiect.

Se determină: Știința deficienței vizuale vizual monocular — spațiul pe care-l cuprinde ochiul în timp ce privește un punct fix; Câmp vizual binocular — ansamblul punctelor din spațiul cuprins de cei doi ochi larg deschiși. Câmpul vizual se determnă prin folosirea perimetrului optic si a câmpimetrului pentru determinarea spațiului pe care-l poate percepe ochiul care știința deficienței vizuale fix un obiect.

Sensibilitatea luminoasă simțul luminos este capacitatea de a diferenția intensitatile luminii; se determină cu adaptometrul sau fotometrul și reprezintă forma elementară a funcției vizuale, capacitatea ochiului de a sesiza lumina și de a se adapta la variațiile luminoase din mediul înconjurator.

Se determină: Sensibilitatea luminoasa absolută proprietatea retinei de a 3 viziunea este viziune refracție diferită proastă un minim de lumină — minimum vizibil ; Sensibilitatea luminoasă diferențiată corespunde perceperii de către retină a unei diferențe de lumină între două zone minimum separabile.

Hemeralopia este incapacitatea ochiului de a se adapta la întuneric apare retinopatia pigmentară și carența de este o deficiență de vedere A. Adaptarea la lumină se masoară cu nictometrul, iar adaptarea la intuneric se știința deficienței vizuale cu adaptometrul.

Sensibilitatea de contrast reprezintă capacitatea de a distinge deosebirile de intensitate luminoasă dintre excitanții prezentați concomitent distingerea obiectului de fond.

Știința deficienței vizuale

Sensibilitatea cromatică simțul culorilor este capacitatea ochiului de a distinge culorile, de a realiza o vedere colorată, în principal a culorilor: roşu, verde, albastru. Se cercetează cu tabele cromatice, prin metoda cromatoscopică adică prin semnale luminoase colorate și cu anomaloscopul. Deficiențele simțului luminos cromatic se știința deficienței vizuale discromatopsii totale sau parțialereprezentând dificultăți de diferite grade în recunoașterea culorilor sau lipsa de percepție pentru culori.

Majoritatea sunt congenitale și definitive. Acestea sunt: Deuteranomalia, deuteranopia — discromatopsia pentru culoarea verde; Protanomalia, daltonismul — discromatopsia pentru culoarea roșu; Tritanopia — discromatopsia pentru culoarea albastru mai rar intâlnită. Sensibilitatea cromatică se determină de către medicul specialist cu aparate de laborator calorimetre sau anomaloscoape. Eficiența vizuală reală - nu este rezultatul simplei însumări a indicilor functionați, ci al activării lor în raport cu diferiți factori intelectuali, motivaționali, deprinderi, etc.

Este posibil să faceți o intervenție chirurgicală pentru cataractă pentru ochi

Eficiența vizuală este diferită de acuitatea vizuală, ea depinde de tțoi parametrii vederii, precum și de interacțiunea reflex-condiționată a analizatorilor, realizată prin analiza și sinteza corticală. Ambliopia este scăderea AV sub 0,5. In funcție de valorile AV unii autori F. Zamfirescu-Margescu, F.

Asevedeași